Sezonul nunților a început de ceva timp. Trendurile au fost deja stabilite pentru anul 2017, așa că ne-am gândit să facem acest top pentru a-ți reîmprospăta memoria și să alegi coafura care ți se potrivește cel mai bine.
O coafură reușită și pe placul tău, te va scoate în evidență și-ți va oferi încredere pe toată durata zilei.
1. Coafură Cascadă

Acestă coafură iese în evidență prin împletitura specifică ce separă partea superioară a coafurii de cea inferioară. Totodată, o poți purta atât ziua, cât și în cadrul evenimentelor deosebite din viața ta. Adaugă strălucire, eleganță și naturalețe întregii tale ținute.
Acest stil de împletitură este destul de simplu de făcut! Nu ai nevoie să mergi la un salon pentru a-ți face această coadă, nu ai nevoie de “unelte” profesionale, agrafe sau clame de păr! Ai nevoie doar de răbdare pentru că este posibil să nu îți iasă perfect din prima! Repetiția e mama învățăturii!
2. Coafură Simplă Jumătate sus, jumătate jos

Asemenea coafurii tip cascadă, dar fără împletitură, este o coafură lejeră și naturală. Este destul de aerisită și vaporoasă, ideală pentru zilele lungi și calde din mijlocul verii.
Coafurile pentru mirese care presupun ca jumătate de păr să fie prins sus și jumătate să fie lăsat liber sunt extrem de elegante și se potrivesc atât mireselor cu gâtul înalt cât și celor cu decolteu adânc.
3. Coafură Simplă pentru Mireasă Coc cu împletitură

Nu te rezuma doar la un coc normal! Pentru o coafură deosebită îmbină-l cu o împletitură. Indiferent dacă ai părul scurt sau lung, cocul îți va scoate în evidența trăsăturile feței.
Împletiturile și cocurile sunt două trenduri foarte hot anul acesta în materie de coafură. De ce să nu le îmbini?
4. Coafură Simplă Vintage

O coafură cu care nu vei da greș niciodată. Coafurile vintage sunt puțin mai laborioase, dar coafura va rezista cu siguranța pe întreaga durată a nunții. În plus, când te vei uita la poze peste ani, coafura va fi în continuare în vogă.
5. Coafură Mireasă Naturală

Cea mai comodă din acest top, această coafură te va ajuta să treci cu brio ziua nunții deoarece nu se va strica nici dacă vrei.
Tu ce tip de coafură ai ales? Lasă un comment să vedem care este cel mai popular.
Comentariile sunt închise.