Momentele artistice, acele momente care oferă momente de respiro mirilor și condimentează puțin atmosfera.
Mai mult de atât, vei scăpa de monotonie (hore, hore, hore și iar hore), astfel încât invitații nu se vor mai uita la ceas să numere minutele până când următorul fel de mâncare se va pune pe masă (sa fim serioși, toți avem invitați de acest gen). Deci este benefic pentru nunta noastră să animăm seara.
1. ANSAMBLUL DE DANSATORI. FIE EL GRECESC, POPULAR SAU MACHEDONESC -MOMENTE ARTISTICE FOLCLORICE
Pentru că fiecare eveniment este diferit, puteți alege din multitudinea ansamblurilor de dansatori profesioniști care să vă reprezinte. Din fericire toți suntem diferiți, și niciodată un moment artistic cu ansamblu de dansatori nu va fi la fel. De ce? Pentru ca mirii organizează dansurile acestora în mod diferit, doresc altă temă și decid numărul oamenilor din ansamblu.
Ansamblul de dansatori este bine sa fie programat înainte sau în timpul furatului miresei.
2. DANSUL CADANEI SAU BELLYDANCE – MOMENTE ARTISTICE DEOSEBITE
Este trecut de miezul nopții? Copiii de la nuntă sunt duși acasă de părinți? Deci este momentul ca mireasa să scoată surpriza pregătită pentru mire. Dansatoarea din buric sau cadâna este momentul cel mai așteptat de bărbații din sală. Ca mireasă lasă-te și tu purtată de val și nu sta cu ochii pe mire (oricum probabil este primul dar în mod sigur ultimul dans din buric de care va avea parte din partea altei femei).
În Constanța avem acest tip de spectacol pentru nuntă, accesibil și plin de veselie care a devenit un “must have” și nu degeaba. Ați fi uimiți cum sare lumea la dans având în centrul atenției mireasa și cadâna (de ce nu și nașa – că nașul e primul pe ring oricum), mai ales bărbații care au stat la masă și nu au dansat toată noaptea. În acest mod nu ai cum să dai greș în a avea o nuntă modernă și plină de veselie.
3. DANSATUL GAINII FACUT DE “TIGANI” – O TRADIȚIE VECHE DAR COMICĂ
Obiceiul în timpul căruia se joacă o găină, pe care nașul trebuie s-o plătească. Dansul găinii este o practică de inițiere a miresei, la fel ca ruperea turtei deasupra capului ei la plecarea spre biserică. Ambele s-au păstrat din vremurile în care virginitatea trebuia păstrată obligatoriu până în ziua nunții.
Totodată, acest dans al găinii vine cu animarea și binedispunerea publicului, dar cel mai important aspect este că acest dans este destinat nașilor, ca respect din partea mirilor. Așa că nașule, scoate banu’!
IN CONCLUZIE DESPRE MOMENTE ARTISTICE
Aceste trei momente artistice pot fi suficiente pentru a anima seara și pentru a rămâne timp să mai dansați. Bineînțeles, mai puteți avea o pereche de dansatori moderni, două ore de photobooth, să jucați “trăsura” (link mai jos) și multe alte momente. E nunta voastră!! Voi, mirii, trebuie sa vă distrați și să vă bucurați cel mai mult.
Citește și: Istoria si semnificatia unor obiceiuri si accesorii la nunta
Comentariile sunt închise.